(Ipo)Teză: comunităţile sărace, parteneri viabili de afaceri!

Interesantă ipoteza, dar și VIABILĂ!

Craig Wilson şi Peter Wilson subliniează că grupurile sărace nu mai trebuie văzute doar ca o piaţă de distribuţie, iar săracii nu mai trebuie consideraţi doar consumatori ai produselor realizate de corporaţii. Este necesar ca marile companii, nu doar să dezvolte afaceri pe pieţele emergente, ci şi să creeze parteneriate de afaceri cu populaţiile sărace din aceste ţări. O astfel de strategie ar aduce multiple beneficii companiilor multinaţionale. Dezvoltarea pe termen lung a companiilor este determinată în mod direct de dezvoltarea economică a ţărilor emergente şi de bunăstarea comunităţilor în care operează. Desfăşurând operaţiuni de afaceri în astfel de pieţe, companiile au, de asemenea, oportunitatea ”nu doar de a crea noi produse şi servicii, ci şi de a identifica noi avantaje competitive în lanţul de furnizare şi producţie, dezvoltând astfel modele de afaceri mai sustenabile şi cu costuri mai mici, în ţările în curs de dezvoltare” (”Make Poverty Business: Increase Profits and Reduce Risks by Engaging with the Poor”).

Iata un exemplu edificator:

Centrul de distribuţie manuală (Manual Distribution Centre – MDC), implementat de Coca Cola Sabco, una dintre firmele partenere Coca Cola, în Dar es Salaam, Tanzania şi Adis Abeba, Etiopia. În multe din zonele din aceste două ţări, Coca Cola a trebuit să înlocuiască sistemul tadiţional de distribuţie (cu camione mari) cu unul la scară mică, manual, bazat pe mici restaurante, magazine de la colţul străzii, chioşcuri, pentru a reduce costurile şi preţurile băuturilor pentru localnicii din acele zone. Modelul este centrat pe următoarele componente:

 

  • un depozit de distribuţie, care deserveşte aproximativ 150 mici retaileri;
  • distribuţie manuală (cu cărucioare), pentru costuri mici;
  • volum mic la o livrare, dar cu frecvenţă mare de distribuţie;
  • parteneriate cu micii retaileri locali, training şi suport pentru aceştia.

Acest Centru de Distribuţie Manuală – MDC este proprietatea unui mic retailer, devine afacerea proprie a acestuia. Iată cîteva profile de astfel de proprietari:

a) ZAINE – bărbat însurat, din Etiopia, cu patru clase, îşi întreţine familia de 5 persoane din venitul realizat prin MDC;

b) VERANI – bărbat tanzanian, a cărei soţie lucrează împreună cu el în propriul MDC; ei întreţin o familie din şase membrii, precum şi şase rude, care locuiesc în zona rurală.

Modelul MDC contribuie la crearea de oportunităţi de antreprenoriat pentru persoanele sărace, în zone sărace şi greu accesibile. În plus, posibilităţile economice şi venitul creat de proprietarii de MDC-uri şi angajaţii acestor centre au un impact indirect asupra tuturor membrilor gospodăriei respective. Până în acest moment, Coca Cola a creat în Africa 2500 de astfel de centre, care au generat 12 000 de locuri de muncă, mai mult de 500 milioane USD venituri, iar proprietarii şi angajaţii MCD susţin circa alţi 48 000 de dependenţi.