Organizațiile de tip Benefit Corporation

Ah, ce-mi place ideea – să iei o organizație, să o întorci și pe față și pe dos, dar nu oricum, ci pe baza unor criterii serioase și a unei metodologii bine puse la punct.

Apoi, după ce ai măsurat-o și evaluat-o, să-i aplici pe față o etichetă, o marcă socială, în acest caz – B Corporation sau, mai pe larg, Benefit Corporation, adică organizații care produc beneficii sociale și de mediu, indiferent de tipul lor (profit, non-profit, instituții publice etc.).

Evaluarea este realizată de o firma privată!!! (și nu una publică – a se vedea proiectul Legii Economiei Sociale din România), independentă, transparentă și extrem de serioasă din SUA – B Lab.

Sloganul folosit este ”A better way of doing business”.

Organizațiile certificate ca fiind de tip B sunt văzute ca “staruri rock ale noii economii, pentru că ele inspiră generaţiile următoare de antreprenori să acţioneze în acest mod. Ele sunt de mare impact şi redefinesc ceea ce înseamnă un business de succes, dovedind din plin că poţi să fii cel mai bun din lume şi, în acelaşi timp, cel mai bun pentru lume”.

Ah, și ce tare mi-aș dori sa punem pe picioare, aici, în România, un astfel de sistem de certificare a afacerilor cu IMPACT, a întreprinderilor sociale …